Posesia Demonica

In epoca moderna moderna, posesia demonica se refera la Diavol sau la un demon care incearca sa dobandeasca anumite resurse fizice sau mentale al unui individ pentru a-l constrange la acte cu care nu este in general de acord, de care nu isi va aminti si pe care le-ar dezaproba in starea sa normala. 

Starile posedatului. Distingem o stare de calm si o stare de criza. Starea de criza se traduce prin contorsiuni, izbucniri de furie, cuvinte necurate si blasfemii. In timpul perioadei de calm, izbucnirile anterioare sunt uitate si comportamentul redevine bine adaptat sau chiar foarte pios. In afara de semnificatia sa teologica particulara si de eventualele fenomene psihice care i-ar putea fi asociate, criza de posesie nu se distinge de o criza de isterie. Pentru teologi, diagnosticul diferential intre maladia mentala si posesia diabolica, nu se face decat prin existenta fenomenelor paranormale. Ceea ce inainte era considerat ca un semn cert de autenticitate a unei posesii nu mai poate trece astazi ca dovada fara un amplu examen.

Simptomele posesiei. Potrivit teologilor, exista semne care permit stabilirea diagnosticului de posesiune demonica. Ritualul Roman enunta trei simptome esentiale, printre altele care pot avea o valoare analoga.1. A vorbi sau a intelege o limba necunoscuta (glossolalie).2. A descoperi lucruri indepartate sau secrete (viziune). 3.Dovedirea unei puteri inexplicabile prin fizicul obisnuit al persoanei in cauza. Gesturile pioase duc posedatul intr-o stare de furie oarba si il fac sa emita blasfemii oribile. Amnezia in timpul posesiei este adesea constatata. Semnele diavolului, pentru biserica din Evul Mediu, nu se limita la cele trei semne mentionate de Ritualul Roman; se cerea chiar prezenta altor simptome cum ar fi levitatia si mai ales existenta zonelor de anestezie (puncte ale corpului anormal insensibile)- este vorba, pentru neurologia moderna de simptome de inceput ale leprei, anumite maladii neurologice sau un fenomen de natura isterica

Remedii. Biserica considera ca remedii pentru o posesiune demonica: spovedania generala (legata de ansamblul vietii), postul, rugaciunea, comuniunea, obiectele sfintite si mai ales apa sfintita (despre care ritualul spune ca vaneaza demonul pana in flacarile infernului) si exorcismul care consta - in numele lui Christ - in ordinul dat demonului de a recunoaste numele lui Christ si apoi de a parasi corpul posedatului.

Vaticanul ii invita pe exorcisti sa se adreseze si psihiatrilor. De cand exista psihanaliza, stim ca nu diavolul este neaparat la originea tulburarilor psihice care pot afecta omul. In ochii bisericii, cel care se crede posedat nu este neaparat si adesea, are nevoie mai degraba de ajutorul unui psihiatru, decat de cel al unui exorcist. Ori preotii-exorcisti nu aveau pana astazi decat un ritual vechi de aproape patru sute de ani pentru a practica preotia. Ei pot conta astazi pe un nou ritual, care integreaza evolutia medicinei si a psihiatriei. Acest document de 70 de pagini, in intregime in latina si conform decreteleor Vaticanului, inlocuieste formulele si rugaciunile capitolului XII al Ritualului Roman. Textul pune in garda asupra imaginatiei oamenilor care pot crede ca sunt posedati de diavol. In toate cazurile trebuie verificat ca cel care se crede posedat sa fie intr-adevar. Textul recomanda in a se face o distinctie intre o veritabila interventie diabolica si credulitatea anumitor oameni care gandesc ca sunt obiectul vrajilor sau blestemelor. Nu trebuie sa li se refuze un ajutor spiritual, dar nu trebuie cu orice pret practicat un exorcism. Documentul mai afirma ca “Exorcistul va decida cu prudenta necesitatea utilizarii ritului de exorcizare dupa ce a procedat la efectuarea unei anchete aprofundate - in respectul secretului confesional - si dupa ce a consultat, dupa posibilitati, experti in materie spirituala, si, daca este oportun, specialisti in stiinta medicala si psihiatrica, care au simtul realitatilor spirituale. Manifestand o mare prudenta, Biserica nu exclude totusi influenta diavolului asupra anumitor persoane. Ea distinge intre exorcismul minor, executat de preoti, si marele exorcism, care consista intr-o celebrare liturgica. Cel din urma este cel mai impresionant, fiind acela din care se inspira in general filmele de groaza. Ritul include intre altele o stropire cu apa sfintita, diverse rugaciuni, legarea mainilor, prezentarea unui crucifix posedatului si o formula imperativa care se adreseaza direct diavolului si ii ordona sa plece. Acest rit spectaculos este totusi utilizat destul de rar. In mai mult de 90% din cazurile de asa-zisa posesie, problemele sunt de natura psihologica. Autoritatile ecleziastice prefera sa creeze structuri care sa asculte si sa oferere un sprijin psihologic persoanelor in dificultate.

Cazurile reale de posesie sunt foarte, foarte rare, iar oamenii gandesc cateodata ca exorcismul este solutia tuturor problemelor lor. Ei nu incearca intotdeauna sa le intelega si vor o usurare rapida. Dar exorcismul, daca este utilizat fara discernamant, poate contribui la adincirea problemelor psihologice.

Iata un caz de posesiune demonica si reactie a unui subiect “posedat” in cadrul unui exorcism: “Un psihiatru ma prezinta lui Daniel, in varsta de noua ani. In stare de prostatie pe scaunul sau, privea fix cerul emitand maraituri. Mi-am inceput exorcismul. Dintr-o data maraiturile se accentueaza, Daniel isi intoarce capul catre mine si ma “sageteaza” cu o privire criminala, ochii iesiti din orbite si spuma pe buze. Se ridica si cu mainile inainte, se precipita spre mine, tipand cu ura, cautand sa ma stranguleze. Apuc fiola cu apa sfintita si il stropesc cu ea. Se opreste brusc si apoi incepe sa se tavaleasca pe pamant spumegand de furie. Se ridica la fel de brusc, ma fixeaza in ochi. Se precipita spre mine pentru a ma musca. La a doua stropire cu apa sfintita se prabuseste la pamant ca fulgerat. Nu ii las timp sa se ridice. Crucifixul il am in mana stanga iar in mana dreapta tin cutitul de exorcism. Incep ritualul de exorcizare. La capatul unei ore de lupta, entitatea raului care-l poseda pe Daniel este mai excitata ca niciodata. Imi concentrez toata energia pe cuvintele ritualului si ii trasez pe frunte schita unui semn al crucii cu crucifixul. El urla, strangandu-mi cu cele doua maini antebratul. Las crucifixul, iar cu cutitul pe care-l tin in mana dreapta ii ating pumnii. Imi lasa bratul si se retrage stupefiat. Pronunt cuvintele ritualului. Cutitul tine pentru moment la respect posedatul. O pace se instaleaza in mine, vocea imi devine mai ferma. Totul devine mai usor, ca si cum o forta superioara s-ar manifesta prin mine. Dupa opt ore de lupta istovitoare, il las, ducandu-ma acasa pentru a dormi. A doua zi, resimt dureri in tot corpul si am impresia ca o parte din energia vitala imi lipseste. Ajungem apoi la ultimele teste. Daniel este capabil acum sa accepte prescura sfintita fara sa o vomite. Suporta apa sfintita, accepta ungerea cu mir si recita in acelasi timp cu mine rugaciunile obisnuite. Gasesc in privirea lui o expresie amicala, fara nici o alta licarire provenind de la o alta prezenta nedorita.