vineri, 6 octombrie 2017

Imparatia lui Antihrist.



      “Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur” (Apocalipsa 13:11). Profetia biblica despre timpul sfarsitului vorbeste despre o figura misterioasa numita Antihrist (sau “omul pacatului” si “profetul mincinos”) inainte de a doua venire a lui Hristos. Insa povestea incepe chiar mai devreme.
      Biblia profeteste aceasta figura din timpul sfarsitului veacurilor care se opune lui Hristos – Antihrist – . Acest termen inseamna literalmente “impotriva lui Hristos” si este diferit definit ca “adversal al lui Hristos” si ca titlu sau nume propriu pentru un anumit individ care se opune lui Hristos. In zilele noastre termenul pare sa se fi generalizat si sa devina personificarea a tot ce se opune si este contrar rolului si slujirii lui Hristos.
      Profetia despre Antihrist apare in cei sapte ani care se vor derula la sfarsitul veacurilor. Hristor ii va trimite pe profetii Sai ca sa ne invete, sa ne aduca la cunostinta cele trebuitoare si sa ne intoarca de la lucrarea Satanei in urma aparitiei Antihristului. Acest lucru ne este spus cu anticipare prin profetul Daniel: “Si va intari fagaduinta la multi o saptamana, si in mijlocul saptamanii va inceta jertfa si turnarea, si in Biserica (Sfanta) va fi uraciunea pustiirilor, si pana la Sfarsitul vremii nu va inceta pustiirea (Daniel 9,27).
      Saptamana la care face referire profetul inseamna cei sapte ani care se vor derula la sfarsitul veacurilor. Cei doi profeti impreuna cu Ioan vor avea la dispozite jumatate din aceasta saptamana de ani pentru a denunta in toata lumea stapanirea Antihristului. O mie doua sute saizeci de zile vor propavadui in lume. Ei vor face minuni nemaiintalnite, cu nadejedea ca in felul acesta vor inmuia inima oamenilor pentru a se intoarce prin pocainta de la o viata ce va atinge culmea faradelegii si necinstirii lui Dumnezeu. Iar dupa ce vor propavadui toate acestea vor cadea sub lovitura de sabie a diavolului. In acest fel se va implini lucrarea marturisirii lor, dupa cum spune profetul Daniil, care a povestit ca fiara ce va iesi din adanc se va lupta cu Enoh, Ilie si Ioan, biruindu-I si omorandu-I, intrucat au refuzat sa aduca slava diavolului. Apoi va incepe imparatia Antihristului.
      Antihristul, diavolul si fiul faradelegii incearca sa se asemene intru totul cu Mantuitorul nostru Hristos. Domnul, intrucat a vrut sa mantuiasca neamul omenesc, S-a nascut din Fecioara Maria si avand chip de om, l-a calcat si l-a biruit pe vrasmas prin puterea dumnezeirii Sale. Antihristul se va naste pe pamant dintr-o femeie ticaloasa, pe care o va infatisa insa in chip mincinos ca, fiind fecioara. Dumnezeul nostru a venit la noi cu trup omenesc, asa cum i-a dat lui Adam si urmasilor lui, insa fara de pacat. Antihrist, chiar atunci cand ia in stapanire sau se manifesta printr-un trup, acesta ii apartine in mod indirect, intrucat nu poate aparea ca om real, ca purtator de trup. Cum ar putea de astfel sa poarte un trup pe care nu doar ca nu l-a creat, ci il si rasboieste in fiecare zi? Dupa cum Hristos si-a ales Apostolii, asa si Antihristul isi va face o multime de ucenici, care vor fi asemenea lui in rautate si in faradelege.
      La inceput se va arata bland, plin de dragoste, linistit, evlavios, plin de pace, urator al nedreptatii, cu sila de daruri si potrivnic idolatriei. Va spune ca ii face placer sa mediteze asupra Sfintelor Scripturi, ca ii va cinsti pe preoti, va cinsti batranetea,ca nu va accepta desfraul, curvia, ca ii este sila de adulter si nu va da atentie acuzelor (impotriva altora), nu va accepta juramintele, va fi iubitor de straini, prietenul  celor nevoiasi si milostiv. Va face indemnuri la dragoste si nu va avea in general bogatie. Toate acestea la va face ca un viclean si prefacut, voind sa-I insele pe toti pentru a-l face imparatul lor.
       Cand oamenii vor vedea atatea virtuti si lucrari uimitoare, vor fi cu totii de accord intr-un singur glas, sa-l declare imparat spunandu-si intre ei “Mai este cineva in generatia noastra atat de bun si de drept?”. La inceput, insa, din veclenie, omul minciunii si faradelegii nu va accepta o astfel de slava la adresa lui. Oamenii vor insista, rugandu-l sa primeasca titlul de rege, iar el in cele din urma va accepta. Dupa aceasta insa isi va vadi mandria, cel bland va deveni iute la manie, cel care cauta dragostea se va dovei lipsit de indurare, cel smerit la cuget va devni mandru si inuman, cel care ura nedreptatea ii va prigoni pe cei drepti.
      Ridicat la demnitatea imparateasca va face razboi. Apoi va zidi templul Ierusalimului , pe care il va termina foarte repede si il va da iudeilor. Apoi se va arata atat de mandru, incat se va inalta deasupra a toate si a tuturor si va profera hule la adresa lui Dumnezeu.


      Antihrist se va aseza deasupra conducatorilor lumii si va aparea tuturor si in orice imprejurare dur, naprasnic, manios, furios, cumplit, nestatornic, dezgustator, odios, respingator, fiara neimblanzita, mandru, detestabil, viclean. Se va stradui sa arunce in groapa pieirii tot neamul omenesc si isi va inmulti ticaloasele lui minuni. Iar oamenii, vazand tot ce va face el, vor fi inselati… Dupa toate acestea, cerul nu isi va mai da racoarea sa. Norii, nu vor mai aduce ploaie. Pamantul va refuza sa-si dea rodul sau, marea va deveni murdara, raurile vor seca, pestii marilor vor muri, iar oamenii vor pieri de foame si sete.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu