Highlander.Legenda.

    

 M-am nascut in Scotia in anul 1620 intr-un mic catun de langa Glenfinnan. De fapt m-am nascut pe meleagurile ce vor deveni Scotia peste ceva timp, ca sa fiu mai precis. Frumoase si aspre tinuturi, tin sa precizez. Ai mei traiau de ceva secole prin aceste parti si cu totii faceam parte din clanul MacLeod.Mai putin vreo doi MacKenzie cu care nici nu prea vorbeam. Familia mea era saraca, eram cinci frati iar tatal nostru muncea din greu toata vara pentru a produce cele cateva boabe din care urma sa ne hranim noi si Betty (vaca noastra draga) in lungile ierni intunecoase. Mai aveam noi si cateva oi dar dadeau atat de putin lapte ca nici nu mai stiam ce gust are. Nesuferite oi. Nu ne placea de loc iarna, era frig si umezeala tot timpul si trebuia sa astupam mereu gaurile din incaltari prin care intra apa inghetata. Insa trebuia sa iesim in fiecare dimineata de sub paturile tepoase si tari ce miroseau a oaie in frigul intepator  sa avem grija de acareturi si sa adunam putinul nutret vested si inghetat pe care-l mai puteam gasi ici si colo pe campurile deja albite. Iarna se agrava si boala mamei iar tusea nu-I mai dadea deloc pace. Statea si ne urmarea cu ochi umezi din varful patului , obosita si asteptand un sfarsit care se tot amana. Eram totusi copii si ne placea viata in ciuda tuturor necazurilor. Asteptam infrigurati primavara si  ciopleam preocupati niste sabii din lemn, pentru lungile  dueluri copilaresti, ce incepeau cand frigul se mai inmuia, si cateva pasari ametite anuntau zgomotos ca urmeaza un anotimp mai prietenos. Spre necazul tatalui ne ciomageam serios cu sabiile alea si cand incepeam  lungile dueluri din cuceririle noastre imaginare  aveam vanatai si dupa genunchi si dupa urechi. Ajunsesem sa ma pricep destul de bine cand tata mi-a daruit prima sabie adevarata. Un pic stramba si ruginita dar adevarata.

     Apoi urma  vara cand colindam dealurile inverzite, culegeam mure si urmaream innebuniti iepuri ce o zbugheau prin fanete, toamna si iarasi iarna, primavara.

       In acel an tocmai implinisem 12 ani si eram, dupa cum imi spunea si tata, destul de voinic pentru varsta mea. Eram pe prispa si   ma chinuiam sa ii repar lui Aidan (fratiorul mai mic)  o pereche veche de sandale tocite. Atunci am auzit primul suierat. M-am uitat uimit in sus, nici nu stiu de ce…Fuioare de fum urcau tacut dinspre Lock Shiel si dipareau in stratul gros de nori de deasupra. Niste nechezaturi slabe se auzeau de undeva din apropiere. N-am putut sa ma feresc prea bine de prima lovitura. Au navalit brusc in ropote de copite si cu sabii grele rotind deasupra capului. Focul a izbucnit brusc si imi aduc aminte cum oameni pe jumatate in flacari alergau innebuniti spre fantana, femeile tipau isteric si un fum gros a navalit invaluind totul ca o manta. Un tiuit puternic acoperea orice zgomot ar fi patruns spre urechile mele. Am ramas poate pret de cateva momente amortit in urma socului apoi am simtit sangele siroindu-mi din urechea stanga. Eram cumva cazut in fata prispei printre resturile unor butoaie sfaramate asa ca nu am vazut exact cand mi-au omorat familia. Erau deja cu totii morti cand m-am ridicat tarandu-ma spre lac. Mergeam schiopatand,  capul imi era greu si simteam in nari mirosul greu de fum, sange si moarte. Un mic debarcader din lemn putrezit, in care tata obisnuia sa tina ceea ce s-ar putea numi o barca, daca n-ar fi fost atat de veche si jerpelita, zacea in capatul de nord al lacului - ce forma o mica peninsula- la doar cativa yarzi de catunul nostru. Mai aveam cativa pasi si ma pregateam sa dezleg funia ce tinea ambarcatiunea cand am simtit a doua lovitura. A fost mult, mult mai dureros. Simteam o mie de ace intrand si iesind in acelasi timp prin plamani, din spate, in fata, prin spate, in plamani. N-am mai avut aer.

      Dupa ce am murit m-au aruncat razand in apa inghetata a lacului si au dat foc si micului ponton innegrit de ani. Ultimele imagini ce s-au imprimat pe retinele mele inca sensibile au fost astea: un foc ce incerca zadarnic sa se lupte cu apa, tot mai indepartat si mai slab, ca si viata care se scurgea din mine. Am plutit greu spre fund.

      Totul era orbitor. Cand m-am tarat a doua zi dimineata prin noroiul rece incercand sa ajung cumva spre mal, totul era orbitor. Trageam cu putere aer in piept si imi simteam fiecare fibra a corpului vibrand. Cand am reusit sa ies intr-un sfarsit m-am asezat ud si infrigurat si mi-am inspectat cu atentie fiecare portiune a corpului. O suita lunga de injuraturi si tipete si-au facut  in acelasi timp loc in fragedul meu gatlej. Nu mai aveam nici o rana, sau cel putin nici una prea evidenta. Si totusi nu as fi avut cum sa supravietuiesc loviturilor din seara precedenta si mai ales sejurului inghetat de pe fundul lacului.

      Un singur gand ma chinuia. Sa ma intorc si  sa iau in  mana  vechea sabie a tatei. Siroaia grele de lacrimi imi curgeau pe obrazi, lacrimi de neputinta, lacrimi de ura, lacrimi de razbunare. Ma numesc Duncan MacLeod, din clanul MacLeod. Si de astazi sunt nemuritor.