Dumnezeu sau Stiinta

           

      Un mare numar de carti si articole recente ar vrea sa ne faca sa credem ca – cumva – stiinta nu mai este de acord cu existenta lui Dumnezeu. Stim atat de mult despre cum functioneaza universul, incat, -afirma acesti autori-  Dumnezeu a devenit pur si simplu ne-necesar: putem explica tot mersul universului fara a lua in calcul nevoia unui creator.

      Si intr-adevar, stiinta ne-a adus o cantitate enorma de cunostinte. Suma totala a cunostintelor umane se dubleaza la trecerea fiecaror cativa ani. In fizica si cosmologie putem pretinde acum, ca stim ce s-a intamplat cu universul nostru, la mai putin de o mica fractiune de secunda dupa Big Bang. Suna extraordinar, nu? In domeniul chimiei, intelegem cele mai complicate reactii intre atomi si molecule, iar in biologie stim cum functioneaza celula vie si am facut harta intregului nostru genom. Dar poate aceasta baza vasta de cunostinte sa dezminta pre-existenta unei forte exterioare care ne-a lansat universul in forma lui actuala?

      Stiinta a castigat victorii majore impotriva dogmelor religioase adanc inradacinate de-a lungul intregului secol 19. In anul 1800, descoperirea ramasitelor neanderthaliene ale stramosilor nostri in Belgia, Gibraltar si Germania a aratat ca oamenii nu erau singurii hominizi care ocupau pamantul, iar fosile si ramasite ale unor animale si plante disparute demonstreaza in continuare ca flora si fauna evolueaza, traiesc pentru poate mii de ani si uneori dispar, cedand locul unor specii mai bine adaptate. Aceste descoperiri au adus un suport puternic  noii aparute teorii a evolutiei, publicate de Charles Darvin in 1859. Si in 1851, Leon Foucault, un fizician francez auto-didact, a demonstrat in mod definitiv ca pamantul se roteste – in loc sa stea pe loc in timp ce soarele se roteste in jurul lui – folosind un pendul special a carui miscare circulara a revelat rotatia planetei. Descoperiri geologice facute in acelasi secol au infirmat ipoteza “pamantului tanar”. Acum stim ca varsta pamantului este de miliarde, nu mii de ani, asa cum unii teologi calculasera pe baza numaratorii generatiilor pana la biblicul Adam. Toate aceste descoperiri au infrant interpretarile literale ale Scripturii.

      Dar stiinta moderna, incepand cu secolul 20, a dovedit ca nu exista Dumnezeu, asa cum unii comentatori afirma?. Stiinta este o intreprindere nemaipomenita: ne invata despre viata, lume si univers. Dar nu  ne-a aratat de ce universul a inceput sa existe si nici ceea ce a precedat nasterii sale in cadrul Big-Bangului. Evolutia intelegerii biologiei nu ne-a adus nici cea mai mica explicatie despre cum primele organisme animate au evoluat din materie moarta pe aceasta planeta si nici cum celule eucariote au evoluat din celule primitive. Stiinta nu ne-a explicat nici cum a rasarit constiinta in lucrurile animate. De unde vin gandirea abstracta si constiinta propriei existente? Cum am ajuns sa putem intelege misterele biologiei, fizicii, matematicii, ingineriei si a medicinei? Si cum de putem crea mari opere de arta, muzica, arhitectura si literatura? Stiinta nu ne poate oferi raspunsuri satisfacatoare pentru aceste intrebari.

      Si mai exista si persistenta intrebarii: cum de a fost universul atat de precis creat incat sa permita aparitia vietii? Acestei intrebari nu I s-a raspuns niciodata satisfacator. Marele matematician britanic Roger Penrose a calculat – pe baza unui singur parametru din sutele de parametri ai universului fizic- ca probabilitatea aparitiei unui cosmos din care sa se nasca viata de la sine ar fi de 1/10, ridicat la puterea 10 si din nou la puterea 122. Acest numar este  atat de apropiat de zero incat cu greu il putem imagina.

      Stiinta si religia sunt doua laturi ale aceluiasi impuls uman adanc de a intelege lumea, de a ne cunoaste locul in ea  si de a ne minuna la frumusetile vietii si ale infinitului cosmos de care suntem inconjurati. Hai sa le pastram asa cum sunt si sa nu incercam sa schimbam rolul niciuneia.